Comanda acum de minim 80 lei si beneficiezi de transport gratuit!

Tipuri de tăiere ale tutunului pentru pipă

pipe pentru fumat cu tutun de pipa

Pentru fumătorii de pipă, arta tăierii tutunului este la fel de importantă precum alegerea pipei în sine. Tăierea tutunului pentru pipă se referă la modul în care frunzele de tutun sunt procesate și transformate în bucăți mai mici, potrivite pentru a fi fumate într-o pipă. Există o varietate de tăieri disponibile, fiecare având propriile sale avantaje și dezavantaje. Alegerea tăierii de tutun potrivite depinde de preferințele individuale ale fumătorului, de tipul de pipă utilizată și de caracteristicile dorite ale experienței de fumat.

Ribbon (tip panglică)

tutun cu taiere ribbon tip panglica

Tăierea tip Ribbon este cea mai comună formă pentru amestecurile de tutun pentru pipă. Acest tip de tăiere constă în tăierea tutunului în fâșii subțiri și lungi, care arată ca niște panglici. De unde și denumirea sa. Arde uniform și consistent, se încarcă ușor în pipă și componentele individuale se amestecă bine, astfel încât niciun tip de tutun să nu domine aroma trasului. Este, de asemenea, un tip convenabil de tăiere pentru producători.

Tutunul tăiat Ribon îmbătrânește mai repede decât alte tipuri de tăieri. Cu toate acestea, după primul an, diferențele devin mai puțin semnificative. Tipurile de tutun din amestec sunt, de asemenea, importante pentru potențialul de îmbătrânire. Un amestec Virginia sau Virginia/Perique își va schimba semnificativ aroma în primul an, în timp ce tutunul cu mult Cavendish nu se va maturiza la fel de bine.

Exemple de tutun – Stanwell Classic, Captain Black Cherry, Thomas Radford Sunday’s Fantasy, Sailors Pride Blond Virginia.

Shag (fâșii fine)

tutun pentru pipa cu taiere shag

Tăierea în fâșii fine, cunoscută și sub numele de “Shag Cut”, implică tăierea tutunului în fâșii mult mai subțiri decât tăierea în fâșii standard. Este un tun firicel tăiat mai fin, presat inițial timp de două săptămâni. Pentru a obține această tăiere fină, tutunul este presat în prealabil. Este foarte delicat și are o textură chiar mai fină decât Ribbon. Îmbătrânirea pentru shag este similară tăierii ribbon, cu cele mai mari schimbări în primul an.

Exemple de tutun – Kendal Gold No.8 CV (Cherry & Vanilla) Shag, Kendal Mixed DU No.14 (Dutch) Shag Tobacco

Ready Rubbed (tăiere pregătită)

tutun de pipa cu taietura ready rubbed

Ready Rubbed implică presarea unui amestec de tutun într-o formă de bloc și apoi tăierea și fărâmițarea acestuia pentru a obține dimensiuni mai mici, gata de utilizare. Tutunul tăiat pregătit este ușor de manipulat și se încarcă ușor în pipă.

Exemple de tutun – Wilsons of Sharrow Contemplation Loose Pipe Tobacco, Charatan 160th Anniversary Pipe Tobacco

Plug (dop)

tutun de pipa cu taietura tip plug sau dop

Plug se referă la un bloc presat de tutun ce poate fi ulterior tăiat în fâșii. Acest tip de tăiere oferă fumătorului opțiunea de a tăia tutunul cât de gros sau subțire dorește. Pentru cei care se bucură de ritualurile fumatului la pipă, prepararea tutunului Plug este o adevărată plăcere.

Exemple de tutun – Samuel Gawith St. James Plug Pipe, Century Picaroon 1690 Plug Pipe

Crumble Cake (prăjitură mărunțită/sfărâmată)

tutun de pipa cu taietura tip crumble cake

Crumble Cake este practic un bloc sub forma unui tort, realizat din tutun tăiat sub formă ribbon în loc de frunze întregi. Spre deosebire de utilizarea frunzelor întregi, folosirea unui tutun tăiat Ribbon permite o separare mai ușoară a firelor de tutun.

Exemple de tutun – Missouri Meerschaum 150th Anniversary Crumble Cake, Century Merchants Folly Krumble Kake

Flake (fâșie)

tutun de pipa cu taietura tip flake sau fasie

Flake se obține prin presarea tutunului umezit într-o formă compactă. Flake îmbătrânește bine pe termen lung, mai bine decât tutunul tăiat Ribbon. Motivul acestei diferențe constă în cantitatea de aer în contact cu tutunul. Există mai multă suprafață în contact cu aerul într-un tutun tăiat Ribbon decât într-unul Flake. Poate fi fie pliat, fie frecat până se obține o consistență similară cu cea a tăieturii Ribbon sau Shag.

Exemple de tutun – Gawith Hoggarth Bobs Chocolate Flake, Robert McConnell Scottish Flake

Cube (cuburi)

tutun de pipa cu taiere cube

Tăierea Cube implică tăierea tutunului în bucăți mici, cubice, care sunt apoi încărcate în pipă. Pentru că frunzele sunt tăiate în cuburi mici, oferă o ardere rapidă și o aromă puternică. Tutunurile tăiate în formă de cub permit mai mult aer în amestec decât Flake-urile. Tutunul Burley este cea mai comun tăiere sub formă de cub

Exemple de tutun – Peter Stokkebye, Cornell & Diehl.

Rope (funie)

tutun de pipa cu taietura rope sau funie

Tăierea Rope este un produs intensiv în muncă, adesea realizat manual de către meșteri artizani. Frunzele întregi se răsucesc strâns într-o formă de frânghie. Se taie în mici felii/bucăți și fie se pliază, fie se mărunțește cu mâna până se ajunge la textura dorită pentru fumat. Are o expunere minimă la oxigen, rezultând într-un proces de fermentare foarte lent care oferă un profil de aromă distinct.

Exemple de tutun – Gawith Hoggarth & Co Brown Boghi.

Coin (monedă)

tutun de pipa taiere moneda sau coin

Tăierea de tip Coin este practic versiunea Rope, dar tăiată sub formă de monede. Aceste monede de tutun oferă o experiență distinctă și pot fi încărcate în pipă fie întregi, fie rupte în bucăți mai mici în funcție de preferințele fumătorului.

Exemple de tutun – Mac Baren Dark Twist, Peterson’s De Luxe Navy Rolls, Davidoff’s Flake Medallions

Cum alegi tipul de tăiere al tutunului potrivit?

pipa pentru fumat umpluta cu tutun

Nu există un anumit tip de tutun tăiat pentru toată lumea. În esență, alegerea tipului de tăiere potrivită depinde de preferințele individuale și de caracteristicile pipei:

  • tipul de pipă – pipele mai mici se potrivesc mai bine cu tăieri mai fine (Ribbon Cut, Shag Cut), în timp ce pipele mai mari pot gestiona tăieri mai groase (Flake Cut, Cube Cut).
  • aromă – tăierile mai fine tind să ofere o aromă mai delicată, în timp ce tăierile mai groase oferă o aromă mai intensă.
  • timp de fumat – tăierile mai fine ard mai rapid, oferind o sesiune mai scurtă, în timp ce tăierile mai groase ard mai lent, oferind o experiență mai lungă.
  • experiență – fumătorii începători pot prefera tăieri mai fine (Ribbon Cut, Shag Cut) pentru o experiență mai ușoară, în timp ce fumătorii consacrați pot aprecia tăieri mai groase (Flake Cut, Cube Cut) pentru o aromă mai intensă.

Pe lângă tipul de tăiere, este importantă și umiditatea tutunului. Tutunul prea uscat va arde prea repede, oferind o aromă slabă, în timp ce tutunul prea umed va fi dificil de aprins și de fumat.

Experiența de a fuma o pipă este una unică, definită de aromele bogate, aroma calmantă și ritualul relaxant. O parte importantă a acestei experiențe este alegerea tutunului potrivit. Iar tipul de tăiere joacă un rol important în determinarea gustului, arderii și satisfacției generale.

Distribuie
  , , ,


Lasă un răspuns

tutunpipa.ro - Verificare vârstă

 

Acest site comercializeaza diverse produse de tutun, interzise persoanelor sub 18 ani.

Directiva Consiliului CE 2001/37/CEE. Tutunul dauneaza grav sanatatii.